Monografie

Pozitie geografica

Comuna Tia Mare formata din cele 3 sate, Tia Mare la mijloc, Potlogeni la nord, si Doanca la sud, este situata pe malul drept al raului Olt, in Campia Romanatiului, in coltul de sud-est al fostului judet Romanati, inclus din anul 1968 in judetul Olt, pe drumul judetean modernizat DJ642 nord, Stoienesti-Izlaz, la km48+300 (in centrul satului Tia Mare), avand latitudinea nordica 43050I longitudine estica 24037I altitudine maxima de 63,5m la Magura Mare (vest Potlogeni) si altitudine minima de 36, 0m la oglinda apei raului Olt (sud Doanca). Fata de capitala ratii, comuna este situata la sud-vest, la distanta de 165km pe drumurile nationale modernizate DN6 si DN52 si drumurile judetene modernizate DJ546 si DJ642, adica pe traseul Bucuresti-Alexandria-Turnu Magurele-Lunca-Izbiceni-Tia Mare. La nord se invecineaza cu comuna Cilieni, la est cu raul Olt cu lunca sa, dupa care urmeaza satele Uda Clocociov, Uda Paciurea si satele din judetul Teleorman, la sud comuna Izbiceni iar la vest mosiile orasului Corabia cu satul Tudor Vladimirescu si mosia comunei Visina. Comuna are o suprafata de 16,7km2 . Locuitorii au ca principala ocupatie agricultura cu ramurile ei: cultura cerealelor, legumicultura si cresterea animalelor. Relieful comunei este format dintr-un camp relativ neted, se inclina usor spre est si spre sud. Mosiile celor trei sate sunt strabatute de noua vai putin adanci, cea mai pronuntata fiind Valea Crusovului care strabate mosia Potlogeni de la n-v la s-e si face confluenta cu valea Oltului. Valea Pudnei, cunoscuta la Tia Mare sub numele de Valea Fantanitei, strabate mosiile Potlogeni si Tia Mare de la nord-vest la sud-est si face confluenta cu valea Oltului la limita de est a satului Tia Mare. Este singura vale de pe cele trei mosii ale comunei care apa in tot cursul anului. Solul este format din cernoziomuri dar in lunca Oltului predomina cernoziomurile argilo-iluviale. Clima este continentala cu ierni reci si veri calduroase si secetoase. Temperatura maxima depaseste 400C. Temperatura minima scade chiar sub 300C. Precipitatiile atmosferice sunt mai abundente primavara si toamna, cantitatea de apa ajungand chiar la 60-80l/m2 . Verile sunt caracterizate prin seceta care nu de putine ori se prelungeste pana la caderea zapezii. Iarna stratul de zapada are o durabilitate de 60-70 de zile si o grosime medie de 15-20cm.

Istoric

Inceputirle asezarilor omenesti in Tia Mare din judetul Olt se pierd in istorie, dar chiar daca nu dispunem de dovezi certe, putem sustine fara riscul de a gresi, ca viata umana a existat inca din epoca neolitica. Dovezi certe din zona Tia Mare lipsesc pentru ca zona fiind considerata ca lipsita de importanta arheologica nu a fost cercetata iar eventualele urme de viata veche descoperite accidental nu au fost nici pastrate, nici studiate. Si totusi, in anul 1977, col. dr. in istorie Cristian Vladescu si arheologul Neculai Moghior de la Muzeul Militar National au facut investigatii sumare in scopul de a depista o fortificatie romana presupusa a fi existenta pe raza comunei Tia Mare, fortificatie care este mentionata in lucrari, atat de catre istoricii nostri precum si de catre unii istorici straini. Cu aceasta ocazie s-a u facut sapaturi in trei puncte in care informatiile localnicilor indicau prezenta multor fragmente de ceramica in stratul arabil. Primul punct a fost in zona “fantana de sub coasta” unde s-au gasit fragmente de ceramica romane in special cele de buza de oala si un fragment de ulcica, apreciindu-se de catre cei doi specialisti ca sunt cele cunoscute pentru tipul de ceramica romana din secolul II dupa Cristos. Investigatiile fiind foarte sumare, specialistii nu s-au putut pronunta asupra existentei unei asezari umane in acesta zona. Un alt punct cercetat este situat in zona “fantana de rezerva” unde intr-un perimetru de aproximativ 2ha apar la suprafata numeroase fragmente ceramice, tigle romane si bucati de calcar. Un al treilea sondaj a fost efectuat pe un damb situat in vechea lunca inundabila de pe malul stang actual al raului Olt in punctul numit “saliste” sau ”la cetate” , punct care dupa cum rezulta din studiul hartilor vechi a fost situat pe malul drept al Oltului. La sapaturi au aparut caramizi, tigle sparte si fragmente de ceramica romana din secolul al II-lea dupa Cristos, iar la mijlocul unei sectiuni a aparut o groapa lata de 1,50m si adanca de 2,00m cu multe lupe metalice si alte resturi provenind probabil de la un atelier de fierarie.

Administrarea comunei

Nu stim cum a fost administrata comuna in trecutul mai indepartat, dar apreciem ca acesta se facea mai mult de catre baoierul, stapan al satului si mosiei, care formau si comuna. Perioada interbeica, perioada recunoscuta prin democratia care se instaurase in intreaga tara, cuprinzand toate domeniile vietii, primarul ales de sateni inafara de salariatii permanenti ai primariei, notar, secretar, casier, mai aveau un consiliul comunal ales si el prin voturi. Impreuna cu consilierii, primarul hotara principalele probleme ale comunei si stabilea metodele de ducere la indeplinire a dispozitiunilor primite de la pretura (plasa) si de la prefectura (judet). La primarie era un post telefonic, de altfel singurul telefon existent in comuna. Pentru comunicarea unor ordine speciale la anumiti cetateni din comuna, primaria mai avea angajat un om de serviciu. Pentru difuzarea la intreaga comuna a unor hotarari locale sau superioare, primaria avea o goarna pe care o folosea un satean. Unul dintre ei, Ion Capac (Bolea) parcurgea soseaua din sat, sufla in goarna si la intersectiile de ulite sau cand era nevoie se oprea si transmitea, folosind expresia: ” sa stie tot satul...”. In timpul razboiului gornistul, fiind concentrat in armata, a plecat luand cu el si goarna primariei. Din acest motiv s-a recurs la toba pe care o batea Marin Stanca (Bocartea), un tigan hatru care interpreta si rolul mutului la calus. Tot batand-o, toba s-a spart si a fost inlocuita cu o bucata de tabla. El, tobosarul, imbolnavindu-se de picioare, se deplasa prin sat cu toba sau tinicheaua, calare pe un cal al sau, atragandu-I pe copii, nu atat pentru a asculta ceea ce transmitea, ci mai ales pentru a numara preamultele coaste ale calului sau, pe care numai pielea le tine adunate. Intr-o noapte de sfarsit de vara, lasandu-l pe valea Oltului langa zavoi pentru pascut, o haita de lupi i-au sfasiat oasele prin zavoi, din care cauza crainicul Benevol al comunei si-a incetat activitatea. Daca in comuna vor fi lipsit multe in acea perioada, trebuie sa evidentiem ca ordinea si curatenia erau instaurate. De doua ori pe an satenii erau obligati sa-si intretina santurile, sa-si picheteze partea carosabila din dreptul curtilor si sa-si varuiasca gardurile, podetele si pomii. Primavara si spre sfarsitul verii satul avea un aspect sarbatoresc. Pentru gospodarirea satului, cetatenii erau obligati sa presteze o serie de munci gratuite, in deosebi transportarea si imprastierea balastului pe soseaua principala care atunci nu era asfaltata pe toate ulitele satului, pe soseaua Izbiceni-Corabia si pe soseaua Gurita-Tudorica Dabuleanu. Aceste prestari numite “corvezi” erau totusi pentru binele satului si al oamenilor. Tot primaria se ocupa cu mult succes de intretinerea fantanilor publice din sat si din camp, la acesta contribuia si serviciul sanitar, asa slab cum era. Mentinerea ordinei si disciplinei, a linistii satului, lupta impotriva hotiei constituiau sarcini de prim ordin pe care si le asuma primaria. Primarii Ion (Nita) Dulea si Nicu Dabuleanu (Gurita) au ramas in amintirea oamenilor pentru intransigenta lor impotriva hotiei si pentru mentinerea unei discipline cetatenesti in sat. Munca acestora era completata de preot care prin slujbele saptamanale reusa sa imprime oamenilor trasaturile moralei crestine, facand din ei oameni corecti. La fiecare slujba de la biserica primarul era nelipsit si nu de putine ori predica preotului era completata de cuvantul sau. La mentinerea ordinei si disciplinei in sat un rol deosebit il avea postul de jandarm intr-o componenta foarte redusa, 1-2 persoane. Programul lor de lucru era mai mult pe timp de noapte pentru a asigura linistea satului si pentru a preveni eventualele tentative de furt. Putinii sateni care s-au dedat la furt au fost depistati la timp si au primit atat pedeapsa prevazuta de lege cat si oprobiul consatenilor. Proprietatea oamenilor era aparata de primarie. Atunci cand unele culturi erau degradate de animalele unor cetateni, acestea erau aduse la primarie. Proprietarul culturii nu era despagubit, decat in urma unei hotarari judecatoresti sau prin intelegere cu detinatorul animalelor in cauza in schimb primaria nu elibera animalele decat dupa ce proprietarul lor achita unele taxe care intrau in venitul comunei. Toate aceste masuri au determinat o ordine, respect si corectitudine intre oameni, in conditiile unei democratii statale recunoscute in lume.